![]() |
|||||||||||
De ce psihoterapie? |
|||||||||||
Trăim într-o lume postmodernă, puternic conflictuală, în care schimbările din viaţa oamenilor se succed cu o rapiditate nemaiîntâlnită până acum. În condiţii normale, omul evoluează graţie încercărilor la care îl supune natura sau semenii. Confruntat cu o împrejurare nouă, oricare ar fi aceasta, el este capabil de reacţii spontane, perfect adaptate. Când o situaţie de viaţă ne copleşeşte atât de mult încât nu-i mai putem face faţă, aceasta va produce o traumă. Este cunoscut că unele traume emoţionale produse încă din copilăria timpurie sau chiar în timpul vieţii intrauterine ne pot afecta viaţa şi comportamentul în prezent. Traumele brutale sau subtile ţinând de procesul maturizării, de momentele de criză, catastrofele personale sau ale comunităţii generează suferinţă. Dispariţia unei fiinţe dragi, doliul, boala, pierderea serviciului sau a locuinţei, toate sunt momente de cumpănă traumatizante. Unele probleme comune ale existenţei cotidiene ca singurătate, separare, divorţ, eşec, pierdere, dezamăgire, deprimare, dependenţă, oscilaţii bruşte ale stării de spirit pot avea cauze profunde pe care psihoterapia le poate dezvălui şi fără a căror înţelegere nu se poate trece peste durere şi suferinţă. De altfel, reacţiile naturale ale oamenilor în faţa problemelor par să fie dominate, în mod pervers, de o "ironie a sorţii", ei lovindu-se chiar de lucrurile de care încearcă să scape. A fugi de ele sau a le nega în loc să le rezolvi, a le ignora în loc să le înfrunţi, a te eschiva în faţa provocărilor vieţii, "a-ţi îngropa capul în nisip", toate acestea reprezintă contrariul a cum ar trebui acţionat. Dar uneori nu învăţăm din experienţă şi greşim întotdeauna în acelaşi mod. După astfel de încercări ne întoarcem după ajutor spre familie, prieteni, duhovnici iar …. uneori spre psihoterapeuţi. Dar deseori structura socială de bază, familia, este în disoluţie şi pare să se dezintegreze pur şi simplu. Oamenii aleg astăzi să se căsătorească mai târziu şi uneori căsniciile rezistă puţin din motive pe care nu le analizăm aici. Au dispărut marile familii unite, solidare. Ele s-au dispersat iar membrii lor comunică numai prin telefon, pentru a se vedea ei trebuie să parcurgă distanţe lungi cu avionul sau cu maşina. Au dispărut şi prieteniile de-o viaţă, pierdute în vâltoarea unei societăţi pe care o preocupă, înainte de toate, banii. Ne lipseşte comunicarea directă, nemediată. Adesea, oamenii nu mai au pe nimeni căruia să i se confeseze. Pare totuşi un paradox ca în era satului global, a internetului, a comunicării facile la distanţă, a dispariţiei distanţelor oamenii să fie tot mai înstrăinaţi unii de alţii, obligaţi să trăiască într-o societate alienată, lipsită de repere stabile, copleşiţi de asaltul informaţional. Psihoterapeutul care îşi îndeplineşte rolul de a asculta omul care îi stă în faţă privindu-l ca un întreg, cu istoricul, relaţiile sale umane, familia, profesiunea şi poziţia în cadrul societăţii, poate avea o influenţă importantă în restabilirea stării de echilibru şi în găsirea resurselor interioare de ieşire din impas.
|
|||||||||||
Home | Despre mine | Intrebari frecvente | Resurse | Contact Consiliere psihologică | Psihoterapie pentru copii si adolescenţi | Terapie de cuplu si familie | Psihoterapie individuală |
|||||||||||
Realizat 2008. Toate drepturile rezervate www.terapiefamilie.ro |
|||||||||||